03.06.2009

Deasupra tuturor/ Up - primul lung metraj de animatie 3D al studioului Pixar

Walt Disney Pictures si Pixar Animation Studios ii poarta pe cinefili deasupra tuturor, intr-una dintre cele mai amuzante aventuri ale tuturor timpurilor, in cea mai recenta comedie fantastica, "Deasupra tuturor", semnata de regizorul nominalizat la Oscar Pete Docter (“Monsters, Inc.”). Filmul de animatie urmareste povestea extraordinara a lui Carl Fredricksen, un vanzator de baloane in varsta de 78 de ani, care ajunge in sfarsit sa isi indeplineasca visul de-o viata si pleaca intr-o aventura minunata, legand mii de baloane de casa lui si zburand astfel pana in salbaticia Americii de Sud. El descopera insa prea tarziu ca in aceasta aventura s-a furisat si cel mai cumplit cosmar al sau: un Explorator Junior excesiv de optimist, in varsta de 8 ani, pe nume Russell. Calatoria celor doi intr-o lume pierduta, in care intalnesc personaje bizare, exotice si surprinzatoare, este plina de aventuri hilare, emotie si o imaginatie debordanta.

Filmul este regizat de veteranul Pixar Pete Docter, care lucreaza cu acest studio inca din 1990 — fiind al treilea animator care a intrat in echipa Pixar. Alaturi de Lasseter si Andrew Stanton, Docter a creat povestea si personajele pentru "Toy Story", primul film Pixar de lung metraj, pentru care a lucrat si ca supervizor de animatie. Docter si-a facut debutul regizoral cu "Monsters, Inc.", care a fost nominalizat la premiul Oscar pentru "Cel mai bun film de animatie". Fiind unul dintre cele mai importante spirite creatoare ale Studiourilor Pixar Animation Studios, Docter a fost inca o data nominalizat la Oscar pentru contributia sa originala la filmul Disney Pixar premiat cu Oscar pentru "WALL•E."

"Eu si cu co-regizorul/scenaristul Bob Peterson am inceput sa ne gandim la ideea nostima a unui personaj, un batran precum cei pe care ii indragim din caricaturile lui George Booth din The New Yorker sau genul acela atat de amuzant, cum sunt Spencer Tracy si Walter Matthau – niste morocanosi care ne sunt totusi atat de simpatici. Ne-a venit ideea unei case plutitoare, pe care mai multe baloane o mentin in aer. Aceasta imagine parea sa redea tot ce ne doream noi, ca idee de a evada din aceasta lume. Ne-am dat foarte repede seama ca, de fapt, totul se reduce la relatiile dintre oameni... ", a declarat Pete Docter.

Docter spune ca, in mare parte, a fost influentat in sens creator de cativa dintre "batranii" pe care i-a avut in jur, in viata reala: animatorii care au lucrat la filmele clasice Disney. Desi nu a fost unul dintre "cei noua batrani legendari", Joe Grant a facut parte din echipa care in 1937 a creat "Alba-ca-Zapada si cei şapte pitici". El a fost o excelenta sursa de inspiratie pentru Docter, care il mentioneaza pe Grant in dedicatia filmului catre "adevaratul Carl si adevarata Ellie Fredricksens care ne-au inspirat sa cream aceste aventuri".

Pentru acest film de animatie, echipa de la Pixar a calatorit timp de trei zile in junglele Americii de Sud (la granita dintre Venezuela, Brazilia si Guyana) cu scopul documentarii...

Cascada Ingerilor din Venezuela, cea mai inalta cascada din lume, care cade 1060 metri de pe piscul Auyantepui, s-a dovedit a fi o excelenta sursa de inspiratie pentru Cascada Paradisului, locul mitic din film (care este de trei ori mai inalta decat cascada adevarata, ajungand deci la aproximativ 3200 m inaltime). Echipa s-a catarat pana la baza Cascadei Ingerilor, unde a fost nevoita sa infrunte pietre umede, alunecoase, si un dua constant, creat de jeturile de apa.

Echipa filmului "Deasupra tuturor" a facut mii de fotografii, filmulete si schite cu acele locuri, care au oferit excelente surse de inspiratie. Imaginile si formele de vegetatie pe care le-au studiat au influentat imens felul cum avea sa arate filmul. Arborii Bonnetia, plantele de Stegolepis si stancile negre, din care rasar minunate flori roz, aveau sa fie toate folosite in film.

Design-ul caricatural al personajelor a ridicat nenumarate provocari pentru echipa de experti animatori, designeri si tehnicieni de la Pixar. Pentru Carl, au invatat cum sa adauge nuante, emotii si o serie intreaga de miscari unui personaj extrem de scund, care are practic o forma patrata. Russell, un personaj in forma de ou, care nu are barbie, insa poarta mai multe straturi de haine decat oricare alt personaj de pana acum, a ridicat si el anumite dificultati.

Vizitati site-urile:
http://disney.go.com/disneypictures/up/
www.pixar.com
Free Page Rank Tool
Related Posts with Thumbnails