Regizorul danez de origine romana Mihail Badica a acordat un interviu in exclusivitate pentru animationmagazine.eu. Foarte putini oameni stiu ca Badica a fost primul animator de papusi profesionist din Danemarca. In perioada 1969 – 1985 a realizat filme de animatie la studioul cinematografic Animafilm Romania. Din pacate, tinerii romani stiu foarte putin despre filmele sale. Cand stau de vorba cu tinerii animatori din Romania, acestia imi spun ca au aflat ca Badica este pionierul stop-motion-ului romanesc. Mai jos o sa aflati mai multe detalii despre activitatea profesionala a regizorului.

Domnia sa s-a aplecat cu cea mai mare atentie asupra secretelor animatiei reusind sa o supuna, transformand creatiile sale in forme vii pline de sentimente si sensuri. Nordicii au fost cuceriti de farmecul creator a acestui regizor si profesor de animatie.

Mihail Badica a regizat urmatoarele filme de animatie: Klods Hans/ Clumsy Hans (1999), Fyrtøjet/ The Tinderbox (1993), Galilei (1984), Alte sticle (1981), Niste sticle (1981), Metafora (1980), Vasul cu flori (1980), Norii (1979), Serbetul (1978), Alter ego (1977), Geneza (1975), Icar (1974) si Parinti si copii (1973).

Website-ul movieurope.com gazduieste o secventa din filmul de animatie Klods Hans/ Clumsy Hans (1999).

In prezent, Mihail Badica regizeaza un film de lungmetraj dupa povestea Fetita cu chibrituri.

Daniel Todoran-Rares: Cand ati inceput cariera de animator si regizor de filme de animatie?

Mihail Badica: Imediat dupa ce am invatat sa citesc, am inceput sa ma duc la Cinema Timpuri Noi din Sibiu, aflat chiar pe strada unde locuiam in perioada respectiva. Acolo se dadeau filme de scurtmetraj. Cu un leu puteam sa vizionez de doua ori sau de trei ori toate filmele de la cinema. Atunci au fost difuzate foarte des niste filme extraordinare, documentare rusesti, cu animale salbatice care m-au impresionat foarte tare. La cinema se difuzau obligatoriu si filme de animatie, precum desenul animat “Calutul cocosat” al lui Ivanovici-Vano, si alte filme de animatie rusesti, sau povesti ca “Grauntele fermecat” si “Sadco”, cu actori, dar si filmele lui Trnka, filme poloneze, ciudate, animate cu obiecte reale si oameni… tot felul de filme animate de toate genurile. Majoritatea erau basme sau istorii hazlii. Nimic politic! Toate mi se pareau foarte frumoase si magice. Eu n-am crescut cu desene animate americane! Cred ca a fost important pentru cariera mea de om de animatie de mai tarziu. De mic stiam ca exista tot felul de feluri de Animatie…

Mi-am inceput cariera profesionala in toamna anului 1969, dupa absolvirea cursului de manuitor de papusi si a cursului de animatori al Studioului Animafilm. M-am dus la examenul de admitere din curiozitate. Si am intrat. Principalii profesori au fost excelenti, precum Gopo, care se mentinea doar la “aspectele plastice” si “constructia generala” a filmului de animatie, si care avea o calitate rara, de a exprima problemele complicate, in formule grafice foarte simple. Imi aduc aminte ca intr-o zi ne-a tinut o seara intreaga cu stilurile artistice, vorbind despre “Omuletul” lui, pe care-l construise, pornind de la proportiile unui faraon sezand pe tron. Gopo avea un sistem de gandire foarte neconventional, precum toti caricaturistii… Victor Antonescu se ajuta cu “oamenii lui de cutii de conserve”, era explicit si practic, ne demonstra “pozitiile” si “elementele de animatie”. As putea spune ca de la Antonescu am invatat animatie, iar de la Gopo am invatat multe despre regie!

Administrativ, am fost angajat la Animafilm ca… muncitor necalificat! Am avansat insa destul de frumos in grad. Dupa 15 ani de munca si multe filme facute in regia mea, ajunsesem deja pe listele de plata… “intermediarist”!

Dar atunci, in toamna aia magica, atunci eram in al noualea cer! Ma plimbam pe culoarele sediului de pe strada Olteni, si nu-mi venea sa cred ca, in fine, dupa 10 ani de cautari si rateuri, de cand am absolvit liceul, am ajuns EXACT unde vroiam. Dupa ce am terminat Scoala de Arta la Sibiu, la actorie si regie, am fost figurant la Teatrul de Stat, apoi actor de revista, dupa care student la Pedagogic, la Sport. Dupa ce am “cazut” la Teatru, am ajuns profesor de sport in comuna… Mama Dracului! Dupa care am facut parte din prima generatie de actori profesionisti de teatru de papusi. Dupa ce am facut scenografie si regie “de papusi” la Sibiu si Ploieşti, cu perspectiva iminenta sa devin seful sectiei de papusi la Teatrul din Ploiesti, ajunsesem in locul unde toate ocupatiile mele, timp de 10 ani, se contopeau in “meseria” care avea nevoie de toate astea la un loc: Animatia! Sa termin la Animafilm cursul, care imi dadea incredibilul titlu de ANIMATOR!

Pentru a intelege mandria mea, trebuie sa va inchipuiti ca pe vremea aia erau deja mai multi cosmonauti, decat persoane care stiau sa faca animatie!…

In aceeasi toamna cand m-am angajat, s-au desfasurat “preselectionarile” pentru Festivalul de Animatie de la Mamaia, (ultimul, de altfel). Eram un mic grup, dintre “cei noi”, care ne strecuram in sala de proiectii, si vedeam filmele cele mai noi-noute si nemaivazute din lume! 500 de filme erau inscrise in acel an, pe toate le-am vazut! Le comentam cu Dinu Serbescu, si el proaspat angajat la Studiou. Imi aduc aminte de replicile noastre: Misto film! Da, ba! Foarte misto! Mai mult nu se putea spune cu gura cascata…

La fel casc gura si acum, cand vad orice film nou si, uimit, ca la orice forma de magie, nici acum nu pricep cu mintea, spun doar atat: Totusi cum dracul se misca animatia asta!?

Daniel Todoran-Rares: Ce filme de animatie ati realizat?

Mihail Badica: Eu am facut doua filme in Romania.

Sa ma explic: Primul se numeste “Icar”. Mai facusem niste filme inainte, dar erau facute precum celelalte filme realizate de altii. “Icar” fost un film absolut original pentru vremea respectiva! Era printre primele filme de plastilina din lume, a fost vazut in foarte multe locuri, si a facut o impresie buna, pana si in America. Dupa Icar, am mai facut multe filme, chiar mai bune, dar erau facute precum primul! Plasticitatea materialului, cu calitatile lui expresive extraordinare, dar si cu limite, a determinat foarte adesea dramaturgia filmelor facute. Al doilea, fiindca era un conglomerat de mici istorioare cu titluri diferite, l-am numit pur si simplu: “Niste sticle”. Era “facut”, normal cu sticle! Originalitatea lui a venit din aceea ca animaria personajelor a fost determinata de posibilitatile expresive ale acestor personaje, asa cum erau ele. Nu aveau nici maini, nici gurite, nici ochisori. Era ceva nou in filmele cu obiecte.

E drept ca am mai facut si cateva filme de papusi, asa, clasice…

Daniel Todoran-Rares: Am vazut o secventa din “Niste sticle” in filmul O Scurta Poveste – o antologie a animatiei romanesti, de la inceputuri si pina in 1990 (regizat de Radu Igazsag). Mai jos aveti o inregistrare video cu fragmentul filmului. Secventa este la minutul 05:40.

Daniel Todoran-Rares: Cand ati plecat din Romania?

Mihail Badica: In 1985, 16 iulie!

N-as fi fugit!

Cu ceva timp inainte de plecarea din tara am fost o luna in America, as fi putut ramane acolo… Mai inainte, fusesem la multe festivaluri pe afara… Stiam ca animatorii nu sunt cine stie ce bogati nici dincolo. Dar m-au ajutat mult la decizie propunerile bruste si insistente ale Capitanului Ciobanu, securistul Studioului, de a ma face informator. Pana la urma am zis da, cand stiam ca o sa-mi vina o invitatie la un festival in Danemarca!

Am venit la festival si… am ramas aici!

A fost cam bizara trecerea brusca de la statutul de invitat oficial strain, cu filmul “Galileo” in concurs, cu interviuri pentru canalele nationale de TV, cu toate fetele alea blonde, zambitoare, de nordici, cu care urlam Skool! si dadeam berile pe gatlej, la barul Festivalului, si, deodata, sa ajung foarte jos, la statutul de refugiat politic, cu act de identitate: o hartie albastra, A4, pe care statea scris doar un paragraf din Conventia de la Geneva cu privire la refugiatii politici si un numar…

Daniel Todoran-Rares: Povestiti-mi despre activitatea dumneavoastra din strainatate.

Mihail Badica: A mers insa repede! Dupa nici trei luni petrecute intr-un fel de “limbo”, pe romaneste, “lagar de refugiati politici”, deja incepeam sa lucrez. De proba. Am gasit o echipa care, printr-o sansa unica pentru mine, începeau un proiect de film de papusi.

In 3 octombrie am primit deja dreptul de sedere permanenta si de lucru… M-au angajat, si… iar m-am simtit in al noualea cer, dupa 15 ani de activitate la Animafilm! Faceam exact ce-mi placea mai mult: Animatie!

Era un film facut dupa o istorie ciudata, de Gabriel Garcia Marquez, care era la moda atunci, tocmai primise premiul Nobel. Se cheama: “Un domn in varsta, cu niste aripi foarte mari”. Lucram intr-un studio improvizat (foarte prost improvizat), intr-o sala care fusese inainte sala de rugaciune a unui orfelinat desfiintat. Cei mai multi dintre colegii mei “bastinasi” faceau pentru prima data film, si TOTI faceau pentru prima data film de animatie de papusi! Eram foarte dezamagit de nivel… Eu, care veneam de la Animafilm, de la conditii tehnice excelente… A fost destul de greu. A trebuit sa ii invat intai, cu grija sa nu se supere “profesionistii”. Pe “constructoarea de papusi” o invatam cum se fac papusile de film de animatie. De asemenea, trebuia sa-l invat pe scenograf cum se fac decorurile la Animatie. Trebuia sa o invat pe regizoare cum functioneaza povestea, in animatie, pe operator cum se pune camera, cum se fac efectele… Am locuit intr-un apartament in aceeasi cladire cu studioul, asa ca eram practic tot timpul la treaba. In perioada respectiva, m-au impresionat profesional cu un singur lucru. Este vorba despre probele de lucru care se vedeau la laborator, imediat in ziua urmatoare, dupa filmari! Diferenta uriasa fata de Romania unde probele stateau si trei saptamani pana le vedeam… Dupa vreo 6 luni, cand filmul a avut premiera, cei mai multi din echipa stiau mult mai multe despre filmul de papusi!… Regizoarea a avut succes cu filmul ei, Proiectul s-a terminat, toti s-au imprastiat, iar eu a trebuit sa ma mut intr-un apartament mai mare! M-am cam simtit singurel, deodata, dupa toata agitatia din ultimile luni.

M-am apucat sa invat limba daneza, caci lucrasem pana acum pe englezeste… Pe vremea aia era un singur studiou care facea filme de papusi, departe, in nordul peninsulei Yutlanda, intr-o localitate mica. Eu, baiat de oras nu prea aveam chef sa ma misc din Copenhaga… Nu se faceau cine stie ce filme de calitate acolo, majoritatea erau de fapt niste semi amatori, precum fostii mei colegi… Eu pot sa-mi arog mandria ca am fost primul animator de papusi profesionist danez!… Noroc ca succesul primului film i-a dat regizoarei sansa sa mai faca unul, cu aproape aceeasi echipa. Acum ne cunosteam, a mers mult mai bine! Cu toate astea, al treilea film, care a fost un lungmetraj de papusi a venit dupa cativa ani dupa aceea. Intre timp, eu am invatat deja perfect cum se spune “sa tragi mata de coada”, pe daneza…

La mijlocul anilor ’80 lumea animatiei daneze era foarte mica. Se concentrase pe două – trei ateliere mici, de desen animat, care, cu totul nu cred sa fi numarat mai mult de 50 de suflete. Asa ca s-a dus usor vestea ca a venit un animator roman in oras… Au auzit si producatorii de reclame, care au inceput sa ma angajeze sa le fac animatii. Am animat prajiturele, branza topita, banane, paine, brocoli… Am facut animatie si pentru cunoscutul Lars von Trier , care facea o reclama la poze de vacanta…

Ce mi-a placut foarte tare, la comercials era ca, cel putin din punct de vedere profesional, absolut totul era perfect. Aveam o discutie preliminara cu regizorul si producatorul, care-mi spunea ce vroia, si discutam posibilitatile si necesitatile. Cand ma duceam la filmare, cu o gentuta precum cele de mancare pentru gradinita, cu mici ustensile strict necesare, totul era deja pregatit, toti stiau precis ce au de facut. Eu imi faceam treaba si imi vedeam de drum… Perfect! Totdeauna calitatea tehnica era la varf!

Le placeau animatiile mele, am lucrat la o multime pe vremea aia…

Am mai avut o experienta stranie cu Televiziunea Daneza! Pe vremea aia, era una singura, exact ca si in Romania! M-a sunat un domn de la Sectia Grafica si m-a intreabat daca n-as vrea sa lucrez timp de 6 luni, un film de animatie, dar sa fie experimental! Sigur!, zic eu repede, pentru a nu se razgandi omul! Cand sa vin cu scenariul?, ii intreb eu. “Nu vii cu niciun scenariu la mine, treaba ta ce faci! Incepi de luni!”, mi-au raspuns. Era joi! Luni ma duce intr-un studiou mult mai mare decat cel pe care il aveam la Animafilm, cu toate lampile, stativele, filtrele si echipamentul necesar. Imi zice: “Aici!” Si-mi intinde un Bolex, o camera de film pe 16 mm. Am mai lucrat cu asa ceva pentru Bob Calinescu, la inceputul activitatii la Animafilm). “Ai film nelimitat, poti sa ceri absolut tot ce-ti trebuie la numarul acesta de telefon, dar tu trebuie sa faci tot, caci n-am bani decat pentru un salariu!”, a afirmat cel de la Sectia Grafica. Si pleaca!

Am avut cele mai ciudate 6 luni din viata mea. Parca traiam intr-o lume paralela cu cea de afara, nu vedeam oameni decat in pauza de pranz, la cantina, unde se adunau cu totii timp de o ora. Eu dadeam din cap la salut, ei dadeau din cap si isi vedeau de ale lor. Dupa frokost, ma intorceam in lumea mea artificiala, unde nimeni nu calca cu piciorul, ca intr-o casa blestemata… Cand aveam nevoie de ceva, raspundea la telefon, intotdeauna o voce amabila, care zicea “Ja (da)!” la orice ceream si, a doua zi cand veneam, materialele, sau obiectele cerute stateau deja la usa! Televiziunea Daneza a avut in perioada respectiva doua cladiri mari pe doua parti ale unei strazi si… un singur model de cheie! Cu ea descuiam duminica (duminicile erau si ele zile de lucru pentru mine) si intrarea principala, si… studioul in care lucram… Am terminat, nu unul, ci doua filme, in timpul acela de 6 luni. Unul cu plastilina, (bineinteles!), in Danemarca era foarte “experimentala”, si unul, cu niste “personaje” care erau pur si simplu pietre adunate la malul marii. O istorie cu niste pietricele pe marginea caii ferate: personajul principal vrea sa doarma si e deranjat de trenurile care trec. La un moment dat, se urca pe sina si face sa deraieze primul tren care trece. Asa ca se face liniste si piatra poate dormi… Filmele s-au dat pe post, si au fost considerate “foarte experimentale”, aşa ca “patronul meu” a fost foarte fericit ! Platoul ala superb, de papusi, care inainte de mine nu mai fusese folosit de vreo doi ani, cand mai facuse cineva tot asa, “ceva experimental”, si dupa mine a mai stat asa, nefolosit, inca vreo doi ani, dupa care a fost demolat, cand productia televiziunii daneze a trecut de la 16 mm la Video, si laboratorul de 16 mm a fost demolat si el, mesele de montaj aruncate, impreuna cu toate instalatiile celui mai dotat studio de papusi in care am lucrat vreodata.

Ciudata experienta! Ca un vis…

In fine, dupa o vreme, am pus pe picioare un proiect de film in regia mea, platit de Institutul Danez de Film (CNC-ul roman), dupa scenariul meu, pe o poveste de Andersen, “Amnarul fermecat”. Am avut un milion de probleme tehnice. Cu adaptarea unui garaj in studiou, cu camera (35mm) de filmat cadru cu cadru, un monstru de-un metru cub. Cu scenografia, cu papusile… Dar, pana la urma le-am facut pe toate exact cum imi propusesem si, aici trebuie sa-l mentionez pe Steen Dalin, operatorul filmului care, a reusit cu o rabdare ingereasca sa realizeze practic toate ideile mele sucite. Operatorii din Tara, cu care am lucrat, Nea Costica Iscrulescu, Nae Negrau, Sorin Balogh, ei stiu bine ce vreau sa spun cand spun idei sucite. Adica foarte sucite!…

A iesit foarte bine pana la urma, filmul a fost prin mai toate festivalurile mari de Animatie, a luat si cateva premii internationale…

Mi-au dat si pe plan danez Premiul National Andersen…

Cu ocazia asta am primit si un portret al lui Andersen, un “Warhol original”, cine o fi fost …

Cand “te umpli” de premii, ar parea ca este mult mai usor sa faci film. Din diverse motive, la care nu ma mai intind aici, n-a fost asa! A trebuit sa treacă 7 ani pana sa mai fac un film in regie proprie…

M-am angajat intre timp sa fac scenografia si animatia la primul film de papusi de lungmetraj din Danemarca. A fost o perioada foarte incarcata, caci era un film istoric, o legenda bazată pe cunoscutul “Chanson du Roland” si istoria daneza din perioada Vikingilor. S-a chemat: “Holger Danezul”. Din punctul meu de vedere, ca strain, a fost o perioada interesanta, caci, cu ocazia asta am invatat multe despre danezi, si cum se vad ei in perspectiva istoriei… A fost multa documentare, erau multe locatii, cu case si barci lungi de vikingi, arhitectura bizantina, la curtea Imparatului Carol cel Mare, la Aachen, si arhitectura araba in Spania. A fost o perioada de lucru frumoasa! Am mai facut si niste cai, pe care trebuiau sa stea calaretii… O data au stat chiar doi calareti pe acelasi cal… A durat mai bine de un an de zile perioada asta, dupa care au urmat filmarile. In anul urmator, am animat vreo 80 de papusi. SINGUR! Animatia de papusi este o meserie care cere o munca grea. Chiar si in Romania o considerau o munca grea, precum munca minerilor si balerinelor… asa ca va dati seama cum a fost…

Dupa o alta vreme, cam lunga, cum am spus, am apucat sa mai fac un film, o alta istorie de Andersen, terminat in 1999. Pe acesta l-au folosit la Universitate, la studiul despre “Ecranizare”! Cum observati, am avut intodeauna, din pacate, pauze intre filme… Nu mai era ca la Animafilm, unde, trebuia sa fac doua filme pe an!

Ca sa faci film aici, ca regizor, trebuie sa cauti singur bani, pentru a putea pune pe picioare o intreaga institutie, cu spatii de lucru, studiou, echipament de tot felul, oameni. Asa este in Danemarca si… cam peste tot!

Ceea ce m-a tinut in toata perioada asta au fost animatiile facute pentru diverse reclame si cursurile de animatie predate intai la Scoala de Arte Folositoare, in traducere romaneasca, probabil inseamna Scoala de arte decorative. Intre timp, scoala a avansat la nivelul superior de invatamant, sub numele danez: Danish Design School – Scoala Daneza de Design. In curand, dupa regulile Uniunii Europene o sa se cheme Universitatea de Design…

Am inceput cu cursuri scurte, de doua-trei saptamani, pe la sfarsitul anilor ’80, apoi de 3 luni, jumatate de an, iar pe la mijlocul anilor ’90, m-au angajat sa pun la punct “Linia de Animatie”, la Institutul de Comunicare Vizuala a Scolii. Dupa 3 ani de scoala (generala) de “comunicare vizuala” si 2 ani de specializare, se dadea specialitatea Animatie. Personal predam cursurile de Animatie si Storyboarding.

Am avut mari satisfactii cu Scoala respectiva! E placut sa-ti revezi studentii pe la Festivaluri, primind premii… Am avut studenti din multe tari, chiar si o romanca…

Am mai predat cursuri de Animatie de papusi si la Scoala Daneza de Film, la Regie de Animatie (Da! Au deschis Facultatea de Regie de Animatie prin ’88-’89!). Am mai predat Animatie in Franta, America, Norvegia si Suedia.

Am inceput cu doua camere Bolex pe 16 mm., cu incarcare manuala… Cand m-am pensionat, aveam camere digitale, Softimage, 3D Studio, linetestere… Studentii care obligatoriu incepeau cursul cu creionul in mana, pe calc, pentru a simti mai bine Animatia, acum desenau din prima zi, prima secunda de animatie, cu stilul pe tableta, pe Toon Boom…

Computerul a schimbat treptat si metodele de invatare a Animatiei!

Danemarca a fost totdeauna o tara foarte deschisa la noutati. Deja in ’87 se deschidea la Copenhaga prima expozitie mondiala de ceva care se chema Computerizare Utilitara, unde m-am dus sa-mi fac o idee (Tocmai veneam din Romania “tacamurilor” de pui, n-aveam nici o idee despre draciile alea noi), despre ce pot face computerele…

Printre altele, mi-a atras atentia o domnisoara blonda, foarte frumoasa, norvegiana… Zambea ca o sirena si statea la un aparat, cu un ecran, pe care era desenat un copac plin de frunze verzi. Cand apasa domnisoara pe o clapa mica, se schimba incetisor culoarea frunzelor in galben, brun si rosu, de toate nuantele si, pe rand, frunzele se desprindeau de crengi si cadeau bland pe pamant. Am ramas fascinat de chestia aia miraculoasa, stiind de-acasa cata munca “de mana” cere o asemenea animatie… Am stat o multime de vreme tot rugand-o pe domnisoara sa mai apese usor pe clapa aia, si nu numai, caci, daca apasa pe alte butonase, frunzele se faceau albastre, rosii, schimbau viteza de cadere… Cand a inceput sa-mi explice ce si cum, am inceput brusc sa simt un frison pe sira spinarii si, discret, am lasat-o si pe frumoasa domnisoara, si pe masinuta ei de “facut frunzele sa cada”, si am plecat foarte turburat. Brusc, norvegianca aia, zambind minunat, tocmai imi spusese printre buzele ei superbe si dintii perfecti, ca s-a cam terminat cu meseria mea de Animator si ca dragalasele ei masinute o sa preia fara probleme toata treaba asta, lasandu-ma pe mine sa-mi aleg viitorul intre meseriile de chelner si sofer de taxi… M-am hotarat sa cercetez problema mai indeaproape! M-am inscris la Primul Curs European de Animatie pe Computere din orasul Gronningen – Olanda. (Toate erau primele pe vremea aia…) Instructorii, toti englezi, aveau deja Mac Intosh-uri, mult mai avansate ca masinuta norvegiencei… puteau sa faca figuri tridimensionale, construind figurile din poligoane… Aveau si niste Amiga, pe care puteai sa faci un balon (de fapt un rotocol) sa-si schimbe forma in fel si chip. M-am jucat vreo doua saptamani cu jucarelele alea, am invatat o multime de teorie despre pixeli si computere, si am plecat fericit de la cursul acela! Acum stiam ca domnisoara aia, nu avea habar ce facea, ea era doar o operatoare… Toata Animatia cu care se lauda ea o facusera altii, inainte! Niste Animatori! Deci: meseria nu o sa fie inlocuita de nicio masinuta! Tot eu trebuie s-o invat pe ea ce sa faca, oricat de desteapta ar face-o dezvoltarea tehnica…

In plus, de la cursul asta, am ramas foarte entuziasmat de posibilitatile cele noi, asa ca, am intrat imediat sa lucrez animatie pe computer, pe programul 2D cel mai avansat atunci (am uitat cum se numeste), adus din Franta, unde fusesem si la “fabrica”, o saptamana, la cursul de folosire al programului… Pe programul acela, am facut primul music video facut total pe computer in Danemarca. In vreo trei luni abia am facut 4 minute de animatie!

Din acel moment folosesc mult computerul, in fel si chip, in productia mea de filme si pentru cursurile de animatie… Azi, productia de Animatie s-a schimbat, pana la nerecunoastere, de pe vremea Animafilmului…

Daniel Todoran-Rares: Aveti proiecte in derulare?

Mihail Badica: Sigur ca am! De o vreme buna, tot pritocesc la un scenariu, care tot creste! Am inceput cu el ca scurtmetraj de animatie de papusi. Am facut si dezvoltarea, ca proiect de Cercetare, pe banii Scolii de Design si Institutului de Film. Acum s-a adunat de un lungmetraj cu actori si multe episoade animate in diferite tehnici de animatie. Subiectul: Fetita cu chibrituri, tot Andersen. In film ma ocup de destinul fetitei, nu numai la sfarsitul zilei, cand moare, (ca in povestire), ci in tot cursul ultimei zile de viata, cand fetita trece prin tot felul de peripetii, imprumutate din alte istorii de Andersen… O tragedie! Probabil va avea alt titlu.

Daniel Todoran-Rares: Va place mai mult animatia clasica 2D?

Mihail Badica: Ciudata intrebare! Dati-mi un reper: “…mai mult”… ca ce?

Sigur, v-as putea raspunde imediat: Nu! Preferintele mele de creatie sunt altele decat tehnica, in care se fac filmele de desen animat, “clasic”, nici celelalte tehnici de animatie in doua dimensiuni, ori pe programe 2D!

Si as vedea mai departe de treburile mele, ca am atatea de facut!…

Dar, cum NU sunt sigur ca ne referim la acelas lucru cand spunem fiecare dintre noi: animatia clasica 2D, si cred ca problema care sta in spatele intrebarii, atinge esentialele Animatiei (fie regie, Animatie -arta animatorului, scenografie, etc) si trebuie lamurita putin, pentru ca asta e o revista de Animatie, si are tocmai misiunea sa limpezeasca lucrurile si sa stabileasca si un limbaj comun al Animatiei, pe romaneste. Adica pe romaneasca asta americanizata de azi, care probabil ca a inlocuit deja romaneasca de animafilm, plina de termeni frantuzesti. (Ex.: Inainte ziceam Decupaj, astazi, probabil ca acelas lucru se cheama Storyboard si pe romaneste… ).

Animatia romaneasca, (prin expresia Animatie romaneasca, in cazul asta, ma refer la lumea din Romania care s-a ocupat si se ocupa cu animatia) este plina de confuzii, vrute si nevrute! Nu e vina Animatiei romanesti de astazi, caci ea abia se redefineste, in rame absolut noi, create de Revolutia Productiei Mondiale de Film!

De exemplu:

Ar fi periculos sa amestecam problema preferintelor de calitate a filmelor de animatie, cu tehnica in care au fost facute!

Animatia clasica, se refera in general, la filme de desen animat facute cam inainte si imediat dupa razboi). Adica Animatia facuta “in semn” sau “pe sina” (azi se cheama “peg bar”…), pe calc, cu creionul in mana.

Poate ca va referiti doar la stilul de Animatie, de tip Disney, Tex Avery, Fritz Frelleng si alti cativa mari producatori de animatie, dintre cele doua razboaie

Ar parea si ca va mai referiti nediferentiat la Animatie (cum se creeaza si se produce Animatia), si Animatie (cum o privesc spectatorii, consumatorii pe diferitele ecrane).

Caci, de exemplu: toata Animatia si filmul, cu toti fratii si cu varul cu ochelarii 3D si toata Televiziunea, toate Jocurile electronice, efectele speciale animate, gifurile si toate imaginile pe ecranul computerului, nu le vede toata lumea pe un ecran, in 2D!?

Eu am vazut o singura dataa o animatie cu 365 de imagini animate, in 3D holografic, pe care puteai s-o vezi umbland de jur imprejurul ei, si care se misca in mijlocul unui fel de abajur luminat. Era expusa in holul Festivalului de la Zagreb in ’82 sau ’83. Domnul Radu Igazsag, acum profesor la UNATC, poate sa-mi fie martor, caci venise si el atunci la festival, cu primul film, mi se pare. Pe urmatoarele 365 de imagini le-am animat eu, chiar atunci, la vedere, in timpul festivalului, pentru “A doua animatie 3D, holografica, din lume”. Pentru David Erlich, americanul care o semnase si pe prima…

Formula animatie clasica 2D este o amestecatura de termeni introdusi la aparitia CGA, animatia generata pe computer! Specificatia 2D si 3D a aparut pe la sfarsitul anilor ’80, si vroia sa diferentieze tipul programelor de animatie pe computer! Iar cuvantul clasic a devenit necesar pentru a denumi animatia facuta dupa metodele traditionale de desen animat, cu creionul, pe calc, spre deosebire de cea digitala, facuta pe computer.

Deci ce se poate intelege prin animatie… si clasica si 2D?

Dar s-ar mai putea sa va referiti si la… Animatia ca fiind arta animatorului.

Si daca ma intrebati pe mine, care, ca profesionist, sunt vandut Animatiei “in volum”, daca-mi place mai mult desenul animat, clasic, dar si cel pe computer, nu mai inteleg nimic!

Eu, am plans la secventa cand a murit caprioara, mama lui Bambi, am ras de m-am prapadit la draciile făcute de Poppey, si acum rad la Simpsons. Filmele fratilor Quai imi ofera o placere intelectuala, uneori animatia lor ciudata, surprinzatoare, imi da si frisoane de groaza! Samurai Jack al lui Tartacovsky, mi se pare excelent animat. Ants contine multe scene, foarte frumos animate. Imi plac foarte tare si papusile animate la Aardmans, animatia ultrarafinata din filmele “de umbre” ale lui Michel Ocelot, momente din Avatar… Dar care “mai mult”?… Ca profesionist al Animatiei imi este imposibil sa raspund! Exista filme bune si filme proaste! Exista animatie buna si animatie proasta! Dar sa prefer ceva dupa cum se face, repet, mi se pare fara sens!

Chestia asta cu “D”-urile imi aduce aminte de o “disputa” veche, de la Animafilm, de pe vremea cand nici nu existau prescurtarile astea americane din ultimii ani, nu eram la Animatie nici eu si nici zelosii 2D-ului clasic de azi! Dintr-o disputa de mandrie profesionala a celor de la desenul animat, sectie care de pe atunci se organizase ca o industrie, cu zeci de conturiste si coloriste, asistente si toate celelalte functii. Ucenicii, normal, majoritatea erau vanduti animatiei tip Disney, cea mai buna animatie din lume! Desenul animat la Animafilm, era o sectie de forta, dar costa si multe parale! Trebuia asigurat si titlul de nobleta artistica la forurile de finantare… Era o rivalitate locala, cu ceilalti care lucrau in alte tehnici si, mai ales cu Papusile, competitie usurata si de filmele primitive, greoaie, facute de semi amatori ca Bob Calinescu, un actor pensionat dintr-un accident la o filmare, si un artizan, ajuns Dumnezeu stie cum la Animafilm, si care mai lucra la sfarsitul anilor ’60 dupa regulile lui Trnka, (la care fusese in vizita o luna) din anii ’40! Pe atunci, la inceput, nu intelegeam discutiile astea teoretice, caci ele aveau agende ascunse… Finantarea filmelor de desen animat, cu atata lume la bord, cerea parale… iar banii Papusilor pareau aruncati pe fereastra… Imi aduc aminte ca lumea, cand m-am angajat, se cam mira ca eu vroiam neaparat la sectia de Papusi. Eu nu intelegeam! Eu veneam din lumea teatrului de papusi romanesc, care la ora aia era unul din cel mai bune din lume!

Astazi, in lume, nimeni nu-si bate capul cu amanuntul acesta tehnic. Cei care astazi, mai agita drapelele putrezite de timp ale desenului animat, făcut de mana, fac de fapt un lucru foarte simplu si frumos, dar si comun. Dupa expresia traditionala romaneasca:

“Tot animatorul isi lauda… ciocanul!”

Cum spunea si Calin Cazan, mai inainte, in interviul lui:

“Animatia, (mai intai de toate) este… una cosa mentale!”

De foarte, foarte multi ani, de cand umblu prin lumea Animatiei, n-am mai auzit o singura data o asemenea discutie de preferinta! Fiecare artist face exact ce simte mai bine la mana, la minte sau la inima, si face Animatii bune sau proaste, dupa talent si posibilitati, in orice tehnica de animatie!

Daniel Todoran-Rares: Ce parere aveti despre filmul romanesc de animatie?

Mihail Badica: Vreau intai sa bag de seama, inca o confuzie:

Dupa “Marea Schimbare”, numele Animafilm a fost demonizat, folosit politic, blestemat ca fostul loc al tuturor activitatilor securiste, simbol al comunismului, cuib al incapacitatilor care l-au condus mai departe, de catre cine, cum, si ce interes a avut!

Dar Animafilmul, la vremea lui n-a fost nici mai rau, nici mai bun decat orice alta intreprindere sau institutie din Romania Comunista! Si era singurul loc unde se facea Animatie in tara! Animafilmul NU a murit cand a dat faliment din cauza totalei (dar normalei) nepriceperi a celor care s-au batut sa-l conduca, ci chiar de la inceput, cand s-au pierdut banii de productie! Caci Animafilm n-a stat ca simbol al unui anumit spirit, ci doar ca un loc de productie! Animafilm a fost o perioada de timp, nu un curent artistic…

E cum ai uri sau iubi pamantul de sub Piata Matache!

Dumnezeu sa odihneasca Animafilm-ul!, Traiasca Animatia romaneasca!

Ce conteaza cativa ani de pauza?… Si pamantul roditor se mai lasa la… “odihnit”!

Tinerii autori de produse de Animatie, de astazi, daca din pacate au crescut “orfani”, cel putin trebuie sa stie ca parintii lor “naturali” au fost oameni cumsecade! N-au de ce se rusina! Si cum, datorita tehnologiei noi de informatie au putut sa-si gaseasca “parintii” adoptivi buni, oriunde in animatia contemporana mondiala, sa speram ca o sa creasca, frumos si fara complexe!

Am spus ca Schimbarea dupa ’90 a adus si schimbari esentiale de ordin economic. Cand n-au mai fost parale de la stat, neexistand inca niciun fel de posibilitati de finantare particulare, filmul romanesc de animatie a disparut.Trist, dar logic!

Ideea de Animatie, cu toate astea, n-a murit! A dormit o vreme pe la colturile studiourilor de servicii, fara sansa de viitor, prin sertare batrane, de animafilmisti fara habar despre finantarea capitalista si, mai mult ca sigur prin camine studentesti!

Ca sa apara incet, incet, ici, colo, mici productii, ca iarba dupa lunile de iarna. Si asta, datorita a ceea ce are mai specific si mai sanatos capitalismul: Initiativa individuala.

S-a mai intamplat ceva, cu efectul ploii de primavara, venita exact la timp:

O initiativa individuala a doi domni tineri, cu viziuni profetice, dar si cu inteligenta antreprizei culturale, domnul Mihai Mitrica si domnul Laurentiu Bratan, au organizat nici mai mult nici mai putin, cu locatia in mijlocul “desertului” de productie autohtona, un Festival Anual si International de Animatie – Anim’est, dupa ce au tatonat situatia si posibilitatile, mai ales prin campusurile studentesti din Ardeal.

Anim’est este un mijloc excelent, anual, de evaluare a productiei de Animatie naţionale, in perspectiva directa a curentelor, liniilor si trendurilor productiei mondiale, de ultima ora! Fiind un loc de concentrare si recunoastere de Valoare, festivalul devine si o Motivatie pentru creatorii de Animatie!

In viitor, istoria contemporana a productiei autohtone, va vorbi cu respect despre aceste personalitati ale renasterii culturii de Animatie romana!

A doua initiativa individuala importanta a fost deschiderea, anul trecut, a Scolii Private “Elizee” de Animatie, care pregateste tineri pentru Arta Animatorului. Pare sa fie o floare gingase, cu un viitor nesigur, dar, din ea, in mai puţin de un an, deja au iesit primii boboci!

A treia initiativa individuala, extrem de pretioasa, este chiar aceasta revista de animatie, pe net, pe romaneste animationmagazine.eu, deci si cu ambitii internationale, foarte frumos, care, la scurt timp de la aparitie, deja are aspectul si functia esentiala ca loc cautat de profesionisti si amatori de Animatie!

Apar noutati ale Animatiei din ora in ora! S-au aprins discutii, care produc comentarii furtunoase! Apar “publicate” de revista, multe multe filme! Lumea a inceput sa se miste. Deja si-au tras glugile, au sarit in apa, ridica sprancenele, mijesc ochii, strang mana pe briceag, in pantaloni… Pare infricosator, dar eu cred ca ati inceput cu dreptul domnule Daniel Nicolae Todoran-Rares! Pare un forum asteptat de toata lumea!

Eu, personal, departe de a ma inspaimanta, am aflat in schimb cu bucurie ca “batranul” Surubaru lucreaza la un film nou, ca un calugar ortodox s-a apucat sa imprastie morala crestina cu retorica filmului de animatie, ca domnisoara Alina Constantin, probabil studenta la Animatie, tocmai a făcut un film in Norvegia, la Linia de Animatie din Volda, la Prietenul Gunnar Strøm… Ca la Oradea… ca la Cluj, la Facultate…

Putin infricosator este, totusi, cand ma gandesc la ce responsabilitate v-ati bagat!

Va urez din toata inima succes!

Deci: ce parere am despre animatia romaneasca? Excelenta! Animatia romaneasca contemporana este tanara, frumoasa, se misca foarte bine, creste vizibil de la an la an, si exact in directia care trebuie!

Ar mai prinde bine inca un pas hotarator pentru o dezvoltare viitoare, sanatoasa:

De deschis o Scoala oficiala de Arta Animatiei!

Domnul Radu Igazsag de la UNATC are rezultate interesante, la “multimedia”, dar am inteles ca are posibilitati limitate de la administratie.

Eu as mai spera o initiativa individuala si la Universitatea de Arte Plastice din Bucuresti!

De ce nu si la Iasi? Acolo, la Plastice e plin de desenatori talentati! Si “treideisti” talentati!

Ce tentatie uriasa ar fi pentru studenti, sa aiba posibilitatea de a invata sa-si prelungeasca arta in dimensiunea timpului!

Se vede bine ca sunt mai vizionari la Cluj si la Oradea! Caci acolo se fac mereu, din ce-am vazut eu, cele mai bune productii de Animatie din tara! Foarte bine, le urez tot succesul din lume!

O revolutie profunda s-a produs in Animatie! Pretutindeni, nu numai in Romania ! Revolutia computerelor si Internetului a schimbat total fata acestui mare domeniu, care a devenit cu ea si mai mare! Au aparut noi forme de exprimare artistica. Sunt noi metode de productie, de difuzare, de finantare… Animatia nu mai este demult numai film de Animatie. Ma mira sa citesc cum vorbesc chiar unii profesionisti, si in gazeta dumneavoastra, despre Animatie, ca pe vremea Animafilmului!

Deci sunt multe lucruri de pus la punct, de lamurit, de invatat, de redefinit in animatia romaneasca. Toate astea ar trebui intai puse la punct la Scoala!

Una mare, care sa cuprinda sectii: de regie, de dramaturgie, de animatie, de “productiondesign”, de productie de animatie!

Productia de animatie bazata pe ucenicie la locul de munca, si evolutia treptata de la intermediarist si animator la regizor, cum a fost pana acum, nu mai este suficienta in zilele noastre ! Arta animatorului poate sa fie extraordinara, dar ea nu poate suplini arta regizorala si nici pe cea a scenaristului. Sa nu uitam ca autorul unui film de Animatie este Regizorul, nu Animatorul. Chiar daca sunt aceeasi persoana! Odata trebuie cineva sa inteleaga si sa accepte ca astea sunt meserii diferite, care trebuie invatate diferit! Ca in teatru si filmul cu actori!

Sa mai invartesc cutitul in rana, si sa spun ca deja de ani buni, animatia mondiala, dintr-o nevoie naturala de reflexie teoretică, asupra Artei Animatiei, a creeat The Society for Animation Studies? Ca are si o sectie europeana? Ca se studiaza la Universitate, ca studiu teoretic?

In primul rand insa, este ceva, care mi se pare VITAL pentru o dezvoltare sanatoasa si independenta a animatiei romanesti: Toti oamenii de animatie din Romania, sa se organizeze, sa se elibereze de forurile institutionalizate, sa se lupte pentru obtinerea unui Fond de Finantare, numai si numai pentru Productia si Difuzarea de Animatie!

Animatia franceza merge foarte bine, caci il are! Cum are si nenumarate Scoli de Animatie!

Cand Channel 4 (intai din initiativa individuala a redactorului Colin Rose) a inceput sa bage bani in Animatie, a aparut si miracolul animatiei engleze, care a dominat Festivalele si Televiziunile in anii ’90! Am inteles ca in Romania banii sunt putini, interesul administratiei si mai putin…

Dar nu trebuie pierduta speranta, vor apare noi initiative individuale…

Vorbind despre animatia romaneasca, as vrea sa fac si o propunere foarte importanta, adresata Academiei Romane: Animatie sa se scrie intotdeauna cu litera mare. Cum fac eu!

Asa, pentru orice eventualitate. Caci daca se face, din intamplare, animatia romaneasca, Mare, din nou!?…

Daniel Todoran-Rares:Vreau sa stiu parerea dumneavoastra despre lipsa productiilor autohtone de animatie pe posturile tv romanesti.

Mihail Badica: Imi dau eu seama ca ati vrea sa stiti, dar aici intram pe un teren cam periculos, care are de-a face cu politica “Imperiului Filmului American” de multa vreme…

Este de-a dreptul induiosator ca dintre animatorii romani pe care i-ati intervieat pana acum, aproape toti v-au raspuns ca le plac filmele Disney, cele Clasice 2D si celelalte productii americane, de tip clasic. Bineinteles, caci ei cu asta au crescut! Serialele de animatie americane au fost vandute pe nimic Televiziunii Romane. Aceste productii au fost transmise la televizor” inca de pe vremea comunistilor si erau, in plus, o atractie, o alternativa culturala venita din “lumea libera”! Dar americanii au invadat de fapt toata piata europeana ravasita dupa razboi. Toate tarile europene, nu numai cele din estul cortinei de fier, şi-au alinat copiii tulburati de psihologia razboiului, cu filme Disney!

Sigur! Cu ce… altceva, doamne iarta-ma!? Ca productia europeana era peste tot ca si inezistenta!

Deci iubesti si te referi la ce stii! Cum se lauda mancarea facuta “ca la mama acasa”.

Tehnica principala a propagandei de orice fel este cantitatea si insistenta repetitiei mesajului!

Nu originalitatea si unicatul…

Incet, incet, Europa a inceput sa se miste! Cea din Est chiar mai binisor… Aparitia Televiziunii a dat o speranta noua animatorilor independenti, europeni, dar vai, cine se putea compara, cand filmele americane se vindeau peste tot, pe nimica?

“Productia nationala de animatie e prea scumpa!” Asta a fost si este argumentul marii majoritati a statiilor de televiziune din toata Europa! Incet, incet, multe canale europene au devenit pur si simplu, proprietate americana! Chiar si la Centrele Nationale de Film functioneaza puternicele argumente economice.

Iar Uniunea Europeana, care ar trebui sa ajute productiile de Animatie din tarile UE se cheama tocmai… CARTOON – European Association of Animation Film. Este exact pe americaneste: Cartoon… Si ce incredere sa mai ai, cand Cartoon, prin statut, cu o mana iti da, cu alta iti ia, tot dupa metode… americane?

In conditiile actuale, cand Romania a devenit o sucursala NATO, deci parte supusa a Imperiului, la televiziunile romane, unde sa mai incapa si productii romanesti, de animatie?

Ar mai fi ceva, de data asta o problema “interna” de atras atentia:

Feriti-va de documentaristi!

Animatia din toate tarile europene, (deci, mai mult ca sigur si in Romania!), se loveste la statiile TV ca peste tot, la toate institutiile unde se decide finantarea de filme, de un adevarat Monstru al productiei de film, care este Filmul Documentar!

Acesta “rade” imprejurul lui tot ce se poate rade!

Documentaristii sunt niste suprapersoane alesi dintre cei mai talentati si mai necrutatori negustori ai vorbelor si imaginilor, antrenati ca marinii americani, sa razbeasca peste tot, in primele linii ale unui razboi, ori in palatele ultrapazite ale dictatorilor si traficantilor de toate felurile! Se imping oriunde, cu camera in mana si cu microfonul infipt in gura victimelor intervieate, stiu sa negocieze cu criminali, teroristi, pirati, etc!

Inchipuiti-va ca acesti supernegociatori “se lupta” la forurile de resort, pe aceleasi parale, din care ar trebui sa fie finantati si palizii animatori nationali, speriati si de lumina de afara, veniti din camarutele lor de sus, sau din spate, cu ochii patrati de la computer, care vin cu o idee geniala si tare ar mai vrea sa faca un film foarte original…

Am lungit-o si cu problema asta, ca sa intelegeti ca lupta pentru mentinerea suprematiei asupra mijloacelor politice si financiare ale mediilor este foarte dura si complexa, iar animatorii, peste tot in Europa, vin absolut la coada cozii! Exact ca in Romania este si in tarile din Nord! In Danemarca este si mai rau. In legatura cu finantarea, aici nici nu exista o “punga” speciala pentru animatie: La Institutul de Film (CNC–ul danez), se dau bani pentru filme: de lungmetraj, de scurtmetraj si de copii si tineret. O concurenta extrem de dezavantajoasa pentru animatori!

Daniel Todoran-Rares: Ce parere aveti despre ultimele productii Pixar, DreamWorks Animation, etc.?

Mihail Badica: Ce parere sa am? Buna, multumesc frumos de intrebare!

Daniel Todoran-Rares: Ce filme de animatie va plac?

Mihail Badica: Filmele de animatie? Toate! Mai ales dintre cele care mangaie privitorul la cap si la suflet, si care tare mi-ar fi placut mie sa le fi facut eu!

Daniel Todoran-Rares: Ce parere aveti despre filmul european de animatie contemporan?

Mihail Badica: Nu cunosc filmele europene! Ati vazut dumneavoastra un film european de animatie? Eu nu!

Recomandati-mi!

Daca va referiti la conceptul european (cu pronuntarea Unionala Oficiala: “iuropiæn”), in plina faza de fabricatie la manufacturile de tesaturi Bruxelleze (sau Bruxelloase?…), eu pastrez sanatoasa traditie daneza de a avea… retineri.

Eu nu cunosc conceptul european decat de la geografie… si acolo discutabil: (“Sunt rusii europeni sau asiatici?”)…

A! O mai stiu pe una, Europa din mitologia greceasca: o domnisoara naiva, care s-a lasat ademenita de un “taur” pofticios, care a scos-o la liman doar… ca sa-i faca felul!

Daniel Todoran-Rares: Va pot spune ca in toamna am vazut Mia si Migou. Acest film frantuzesc a castigat premiul Academiei Europene de Film la categoria Animatie.

Nu am reusit sa vad “Niko si Calea spre stele” (Finlanda/ Germania/ Danemarca/ Irlanda, 2008) si nici “Brendan et le secret de Kells”, nominalizat la Oscar.

Observ ca presa occidentala vorbeste despre cea mai noua productie europeana de animatie. Este vorba despre filmul de animatie The Illusionist (2010, realizat de Sylvian Chomet) lansat la Festivalul International de Film de la Berlin.

Daniel Todoran-Rares: Stiu ca ati facut stop-motion. Puteti sa le explicati cititorilor ce inseamna acest procedeu de animatie? Am observat ca blogurile si site-urile de animatie americane si canadiene sunt incantati de scurtmetrajele stop-motion realizate de europeni.

Mihail Badica: Foarte ascutita observatie: Canadienilor si americanilor le plac filmele europene, fiindca ei nu prea fac “stop motion”. Am luat si eu in ’94 un premiu la Chicago, cu un film de papusi danez… Dar marea majoritate a filmelor stop motion europene pe care le vad americanii sunt… englezesti! Ceilalti europeni participa la lauda asta doar asa, la inghesuiala geografica. Si din acest motiv ma feresc de cuvantul asta, european, foarte difuz la inteles.

Ca si filmele recomandate de dumneavoastra ca… europene: Silvain Chomet este si ramane cu tot ce face un francez. Mia si Le Migou este facut pe strada Mare din Valence, in Franta, La Follimage, la prietenul Jaques-Remy Girerd! Daca va referiti la faptul ca acolo lucreaza nemti, englezi, rusoaice, etc, asta este din cauza ca, la Follimage, au un program, finantat de statul francez, de a invita colaboratori straini, in scopul de a face cunoscuta cultura franceza… Michael Dudok de Wit (olandez) a facut un film excelent acolo, “Calugarul si pestele”! Iar rusul Constantin Bronzit a facut tot acolo un film extraordinar: “Au bout du Monde”.

Dar filmul a ramas francez cum o sa ramana si Mia et Le Migou cu toate ca foloseste bani si mana de lucru din multe tari europene.

Inainte sa inceapa presiunea asta puternica, de europenizare, toate activitatile astea europene existau foarte bine si se chemau colaborari si coproductii… intre tarile din Europa.

Eu tot incerc sa scot mereu in evidenta ca este vorba de administratia europeana care preseaza si nu un spirit european, cum ii place Uniunii sa ne invete… ca sa se justifice.

Si pot sa explic ce inseamna stop motion.

Procedeul tehnic stop motion, cu toate ca suna bine si nou nout, nu e deloc nou! Eu am facut stop motion de cand fac animatie, fara macar sa stiu ca fac asa un lucru elegant si american! Inainte ca aceasta expresie sa se fi generalizat cu computerizarea si globalizarea, si mult inaintea mea, au facut stop motion multi altii, inapoi in timp, prin Sibianu, Trnka si Lotte Reininger, pana la Starevici, unul care compunea istorii cu gize impaiate, pe care le anima, mare senzatie pe vremea aia, la inceputul secolului XX.

Cum aproape toata lumea stie, toate aparatele de proiectie de film din lume, arunca pe ecranul de cinematograf 24 de fotograme pe secunda, producand acolo, pe ecran, iluzia miscarii naturale, si cu ea, toata magia filmului! Aparatele folosite la filmul filmat cu viteza normala, cu actori, documentar, de familie, etc, se misca cu aceeasi cadenta, adica inregistreaza continuu cele 24 de imagini pe secunda, necesare aparatului de proiectie sa produca iluzia… (Ma refer la principiul de baza, caci tehnologia moderna de film a avansat mult)

In schimb, Animatia se bazeaza pe procedeul tehnic de a folosi la inregistrare un aparat special, care poate lua fiecare imagine in parte. Francezii l-au numit “image par image”, englezii “frame by frame”, sau “freezy frame”, romanii spuneau “pe vremea Animafilmului”, “procedeul fotograma cu fotograma”. Doar americanii care faceau efecte speciale pentru filmul cu actori, folosind ceea ce ei numeau “trick camera”, (de la nemti), au numit procedeul stop motion. Generalizarea termenului a venit insa abia de curand!

Deci, Animatia se deosebeste esential de filmul cu viteza normala, prin aceea ca animatorul poate sa le creeze, de fapt, pe fiecare dintre cele 24 de imagini necesare unei secunde de proiectie. Asta ii da libertatea de a manipula miscarea din imaginile pe care le creeaza, cum ii pofteste inima. Si inima si imaginatia animatorilor este foarte pofticioasa si inventiva!

Iar stop motion este numele pe englezeste al acestei posibilitati: a opri (stop) camera de luat vederi in timpul miscarii (motion)!

Cu aparitia Animatiei generate pe computer, procesul filmarii a disparut in insusi procesul de creeare a animatiei.
Desenul Animat a trecut si el la metode computerizate de filmare si testare a animatiei. In schimb Animatia care fotografiaza subiecte tridimensionale, traditional numita: de papusi, de obiecte, in volum, (si pixilation sau animatia de oameni intra tot aici), a ramas dependenta de aparatul de filmat, acum dirijat digital de dispozitivul fotograma cu fotograma numit Stop Motion Control. Cuvantul stop motion s-a intins incetisor, cum s-a intins pe vremuri cuvantul romanesc comun aragaz”, care la inceput era numele unei firme…

Pe la mijlocul anilor ’90, stop motion a inceput sa fie si denumirea procedeului de animatie in trei dimensiuni.
Astazi, oricine, cu un laptop Mac, care are instalat programul “I motion” si un aparat digital de fotografiat, poate sa faca un film stop motion. Sau chiar doua stopmotions…
Dar astea, numai daca stie cum se face Animatie!…

Daniel Todoran-Rares: Ce puteti sa-mi spuneti despre filmul de animatie din Danemarca?

Mihail Badica: A! Danemarca, asta stiu ceva mai bine, pot sa va raspund imediat: In Danemarca, ca si in Romania, cine are spiritul de initiativa, talentul, sarmul, rabdarea, curajul, obraznicia, siretenia, chiar si rudele si relaţiile necesare, stie sa se vanda, si mai are si Mare Noroc, face film! Cine nu, nu!

In legatura cu calitatile enuntate mai sus, e drept, au conditii, in general, diferite de Romania!

Talentul pentru animatie, danezii si-l pot dezvolta ori la Regie de Animatie (la Film), ori la cea de productiondesign (la Design), ori la Scoala de animatie (pentru animatori, nivel post liceal) de la Viborg.

Arta de a sti sa te vinzi in arta se invata la cursuri speciale, cu profesionistii alesi dintre cei mai buni in lume, de obicei americani. La Film cursul se cheama Stiinta si Retorica Negocierii. Sunt cursuri foarte serioase! Toate astea, impreuna cu o traditie neintrerupta a capitalismului de la inventia lui!

Animatorii danezi au ajuns sa treaca de la o productie de amatori individuali, la nivel de hobby, prin anii ’70-’80, la o productie profesionista de cea mai inalta clasa profesionala, in zilele astea!

Au ajuns sa obtina premii Oscar.

Sunt danezi care lucreaza la Disney, la Pixar, la Aardmans! Cei de la Disney, Pixar si Aardaman vin in Danemarca sa tina simpozioane, conferinte si cursuri.

Nu au nici complexe, nici mandrii de genul 2D clasic sau 15P Modern. Sunt locuri unde unii fac desen animat clasic, alte locuri unde se fac papusi clasice. Sunt din ce in ce mai multe locuri unde se lucreaza 2D si 3D.

Multa animatie se face pentru jocurile de computer, pentru ecranul de celular, efecte speciale de tot felul pentru filmul cu actori, pentru televiziune, pentru filmele de reclama, pentru video clipuri muzicale…

Sunt foarte mobili! Cel mai mare studiou de animatie de desen animat clasic din Danemarca, cand ajunsese la 150 de suflete, (unde am inteles ca a colaborat si domnul Valentin Eliseu, colaborator extern de desen animat clasic), se cheama “A Film”, care facea pana nu demult, in afara de lungmetrajele proprii si servicii pentru si mai marile studiouri americane. Cand au vazut ca se cere animatie pe computer, au schimbat pur si simplu productia ! In ultima vreme, lucreaza mai multa animatie 3D ! “E foarte amuzant!”, imi spunea nu demult un veteran al desenului animat clasic, care a fost nevoit sa se “recalifice”:

“- E ca si cum ai anima papusi!”…

Carsten Kiilerich, unul din proprietarii firmei, dupa ce acum vreo 10 ani, a fost nominalizat pentru Oscar, pentru un film desenat si animat foarte neclasic, acum face un film de papusi clasice…

Daniel Todoran-Rares: Va plac scurtmetrajele de animatie realizate de studentii univ. din Canada si Franta? Care?

Mihail Badica: Si la intrebarea asta, brusca si foarte particulara, (de ce nu animatia facuta de studentii japonezi si coreeni?) mi-e foarte greu sa raspund.
(Miros eu un sponsor al departamentului de francofonie?…) Dar locuind in Danemarca, tara ce se afla in mijlocul subzonei imperiale de tip anglo-saxon, ma simt la adapost de responsabilitate. Va dau un raspuns scurt: N-am habar ce fac nici unii nici altii!

Daniel Todoran-Rares: In prezent, unde lucrati?

Mihail Badica: In prezent lucrez acasa, la proiectul de decorare a unei troite, construite de un prieten in Marginimea Sibiului… Mai stau cu urechea la telefon, poate suna cineva care are nevoie de vreo Animatie. Din cand in cand ma mai uit si pe monitorul computerului, sa vad daca mi-a mai trimis cineva din Romania vreo “Diaporama” cu poze vechi si muzica nostalgica… Dar ma gandesc de fapt, tot timpul asta, cum naiba sa fac sa imping Dumnezeului, inainte, proiectul meu de film!

E drept ca n-au trecut nici patru ani de cand am inceput! Proiectul e inca tinar dupa standardele daneze…

Daniel Todoran-Rares: Aveti website sau blog?

Mihail Badica: Website?… Blog?… Facebook? Mi se pare mult mai folositor sa ma dau in stamba direct, in revista romaneasca de Animatie, animationmagasin.eu!

Daniel Todoran-Rares: Cum vi se pare Romania? Cand ati vorbit despre acel episod din viata dumneavoastra despre comunisti, informatori… la Animafilm, mi-am adus aminte ca in presa romana (si asa nu apare nimic despre filmul de animatie) a aparut o stire de scandal despre informatori si securisti la Animafilm. Din pacate, presa “mioritica” este pasionata mai mult de barfe si can-can-uri. Sunt convins ca in acele vremuri tulburi au existat securisti si informatori care au distrus vietile unor oameni.

Mihail Badica: Si insistenta cu securistii de la Animafilm, sau din tara… Subiectul mi se pare azi perimat si e pacat sa ne pierdem vremea cu umbre ale unui trecut disparut, barfe si can-can-uri, cum foarte bine ati formulat singur. Persistenta de a le discuta acum, cand conditiile de toate felurile s-au schimbat de mult timp, mi se pare o frana in calea unui viitor sanatos…

In ceea ce priveste episodul povestit si al motivelor mele de plecare din tara, referinta mea la capitanul de securitate, nu a fost decat una “documentara”, eu insumi considerandu-ma in aceasta situatie, dimpotriva, un oportunist al situatiei pe care am trait-o.

In ’92 cand am revenit prima data in tara, uitasem de mult si de capitanul si de ura pentru problemele politice pe care mi le-a creat! Caci, aceasta situatie m-a obligat, sa zic asa, sa ajung sa traiesc o viata normala aici…

Faptul ca locuiesc aici, intr-o cultura cu referinte istorice foarte diferite de Romania, mi-a dat privilegiul sa judec “la rece”, dar si comparativ cu situatia mea si situatia din Romania.

Comunismul a fost o experienta aberanta, foarte dureroasa pentru mine, si pentru toti cei care au suportat de jos. Dar ca forma de societate a fost numai unul dintre multele modele de societate din istoria omenirii in care, intotdeauna unii detin ideologia si puterea si altii le platesc pe amandoua. Modelele si ideologiile se schimba, chiar si metodele de “plata” ale celor multi, dar aceasta schema: “a stapani sau a fi stapanit”, ramane singura data fixa a istoriei. Astazi cand “capitalismul liber” a invins comunismul, se vede ca tot asa, ca si inainte, unii, dar putini, au foarte mult, iar cei mai multi, foarte putin… Imi pare rau sa va spun, dar si pe aici e exact la fel si, daca privim la nivelul mare al popoarelor, in general, situatia e la fel!

Acum suntem in saptamana Pastelui care ne aminteste, social vorbind, de inceputul “revolutiei” crestine, care a schimbat lumea, dar… a produs timp de aproape 1000 de ani, “cea mai neagra” (cum s-a spus) din toate perioadele istoriei omenirii: Evul mediu!

Toti oamenii au trait intotdeauna intr-un context. Oportunistii se adapteaza contextului, situatia generala este vazuta ca o oportunitate si se descurca, sau “se ajung”! Dupa talente, unii ajung chiar in varful “situatiei” si ii preiau ideologia. Altii, putini, vad posibilitatile, dar le refuza din diferite motive. Ei devin adesea “martirii” revolutiei urmatoare. Cei mai multi, chiar daca le vad, nu ajung la oportunitati, de frica, de lene, sau lipsa de talent. Si accepta situatia, sau sunt constransi s-o accepte. Asa a fost in sclavagism, asa a fost in comunism, asa este si in capitalism. Totul e sa vezi printre forme. Azi, noi, europenii suntem “globalizati” in imperiul american, care imparte democratia capitalista peste tot in lume, mai ales unde este petrol! Cat o sa dureze si imperiul acesta, caci chinezii, cand vor simti gustul puterii… Si mai sunt si mahomedanii care stau la panda…
Nu este o problema de morala ci de apetenta! Nu ne spune cronicarul ca pana si eroul nostru sfant, Stefan cel Mare: “Era aprig, si usor a varsat sange nevinovat”? Ca sa nu mai vorbesc de un alt erou roman, Vlad Tepes…

Securistii si toti activistii si membrii de partid, cand am plecat eu, nu erau “comunisti de credinta”. Cine credea cu adevarat in comunism pe vremea aia?… Ei erau, pur si simplu oportunisti! Ei au fost cei care s-au repezit la toate functiile si afacerile capitaliste, caci ei erau si cei care, tehnic vorbind, aveau posibilitatile si lipsa de scrupule, dar si stiinta s-o faca. Paunescu, despre care se spunea “ca nu-i mai gaseau limba prin curul lui Ceausescu”, nu a fost pana nu demult un senator “respectat”? Cand se critica alegerile de astazi, se uita “Scrisoarea pierduta”, care ne spune ca si pe vremurile bune tot la fel erau …
E o chestie de alegere!

Daniel Todoran-Rares: Ce se intampla daca ati fi ramas in tara?

Mihail Badica: Mi-e greu sa raspund. “Si baba, daca ar fi avut roate”… Dar daca i-au in consideratie talentul meu de a ma descurca prin lume, sigur n-as mai fi facut vreodata film de animatie! Cati dintre cei vechi, care au mai facut dupa…?

Daniel Todoran-Rares: Ce ar fi facut domnul Mihail Badica in Romania de azi?

Mihail Badica: Mihail Badica ar fi fost un nume pe vreo cruce, sau, in cel mai bun caz, pe un pat de azil. Una a fost pentru mine, crescut in sistemul de viata comunist, fara sa fi stiut altceva, sa ma adaptez la un sistem capitalist, deja functionand excelent, de secole, si alta ar fi fost sa fi fost parte la bulibaseala care a caracterizat prima parte a trecerii la capitalism, in Romania!

Daniel Todoran-Rares: Cum arata o zi din viata dumneavoastra?

Mihail Badica: Este greu de raspuns! Singurul lucru care arata la fel in fiecare din zilele mele, este cafeaua facuta la ibric, foarte de dimineata.